Cel puţin 20 de persoane şi-au pierdut viaţa în explozia unui camion cisternă în regiunea Akkar din nordul Libanului, a anunţat duminică Crucea Roşie libaneză, relatează AFP.

”Echipele noastre au evacuat 20 de cadavre şi peste şapte răniţi de la locul exploziei unui camion cisternă în Akkar către spitalele din regiune”, a scris pe Twitter Crucea Roşie.

Originea exploziei nu este cunoscută deocamdată. Imaginile care circulă pe reţelele de socializare arată un incendiu la locul exploziei.

Libanul, aflat într-o criză economică foarte gravă, se confruntă cu lipsă de combustibil de luni de zile, afectând aprovizionarea cu bunuri de primă necesitate.

/www.agerpres.ro/politica-externa/

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here